Cine sunt EU?
Răspunsul la această întrebare este cel care unifică mai multe caracteristici ale vieții mele, pe care le-am dobândit din familie, școală, societate, dar și pe cele descoperite prin căutarea sinelui meu real și al misiunii de viață.
Așadar, sunt psiholog de 22 de ani, cu competenţe în psihologia muncii, psihologie clinică şi psihoterapie prin relaxare şi simboluri. În anii care mi-au fost martorii propriei transformări, am lucrat ca psiholog 9 ani într-un centru privat de plasament din Timişoara. Am devenit antreprenor în 2005, când am deschis şi coordonat propria firmă de recrutare de personal pentru un segment delicat al pieţei – cel al bonelor, îngrijitoarelor de bătrâni şi menajerelor, unde compatibilizarea cererii cu oferta a implicat ochiul bine format al specialistului. Am predat cursuri pentru calificare, am fost formator în diferite proiecte. Am coordonat ateliere de dezvoltare personală pentru adulţi, adolescenți şi copii, am organizat tabere şi şcoli de vară, am fost partener în procesul de psihoterapie pentru sute de persoane.
Chiar dacă acest context este dat de activitatea mea profesională, eu cred că în spatele oricărei activităţi este OMUL, cu experiențele și trăirile lui. Așadar, expun aici câte ceva despre mine, iar pentru cei care doresc să mă descopere mai mult, mă las accesată.
Mă consider un om obişnuit, care trăieşte o viaţă normală de familie (fiind soţie, mamă, fiică, mătuşă, soră, cumnată) şi încearcă să contribuie prin profesie la atingere armoniei de către cât mai mulţi oameni.
Îmi place să mă aflu printre oameni, mă fascinează să îi ascult, să stau de vorbă cu ei autentic, îmi place să ajut, să contribui și să împărtășesc din toată cunoașterea mea, din experienţele mele, din perspectivele mele de viaţă. Îmi plac ideile și cuvintele. Îmi place să creez. Îmi place libertatea mea, care vine din conștiință, din valori, din credințele dobândite prin căutarea răspunsului la întrebarea CINE SUNT și care este MENIREA MEA în această lume.
Cred că viața este ca explorarea unui munte, a cărui perspectivă se schimbă pe măsură ce urcăm sau coborâm. Un traseu ne poate face să creștem sau să cădem, să fim mai buni sau mai puțin buni; ne pune față în față cu ceilalți, cu muntele (existența în sine), cu universul și cu noi înșine. Ce facem pe traseu depinde, însă, doar de noi. Stă în puterea noastră să deschidem ochii, urechile și inima, să înțelegem, să asumăm, să învățăm și să acționăm. Uneori avem norocul să întâlnim oameni care ne inspiră, ne învață sau pur și simplu ne luminează orbirea. Alteori, nu. În oricare dintre situații, însă, în final suntem noi, cu noi înșine. Responsabilitatea propriei noastre vieți este la noi și la nimeni altcineva.
A fost o vreme când mă uitam la viață ca la o colecție de evenimente și de întâmplări, acum perspectiva e alta. Văd viața ca o înlănțuire de experiențe, semnificații, simboluri și înțelesuri asociate acestora. Sunt experiențe care ne eliberează și ne fac să creștem. Sunt experiențe care ne iau prizonieri și ne țin captivi în trecut.
Important este ca, pe măsură ce mergem pe traseul vieții, să ne învățăm lecția din fiecare experiență, să înţelegem ce a putut să însemne, să o lăsăm în timpul ei şi să înaintăm cu privirea înainte, prin cel mai preţios dar, numit viaţă.
